De toamna

O buburuza amortita…
Covorul verde-i plin de arama
Imi geme vantul, vara mi-o destrama
Idila palida, asfintita…

Cenusa cerului de toamna
se asterne peste tot si toate maturand…
Doar ochii mei, romantic, mai picteaza bland
pastelul renumitei ,,Doamna”…

Un sunet cadentat, marunt,
sunt pasii mei cu surd ecou staruitor.
Ma plimb alene prin tristetea florilor,
m-a infioara rece gand…

-E vremea ei,fara indoiala!
Imi spun si fac o falsa plecaciune.
Ii port ranchiuna,nu-i vad rostu’n lume
cortina colorata,trista,goala…

De frunze ruginii rapuse,
de soarele ce pare ca face figuratie,
de pictorul nebun,privind in jur cu admiratie
cui oare ar trebui sa-i pese?

Doar chipul tau cu buze pline,
facand abstractie de-al toamnei dor,
m-a invaluie’n dulce, misterios fior,
m-a ispiteste vara mea cu tine…