Trist fara Tine,Bunico.

Pentru cei ce nu mai aveţi bunicii lânga voi : Să nu-i uitaţi !
Iar pentru cei care încă îi mai aveţi : Preţuiţi-i şi iubiţi-i !

O POEZIE PENTRU BUNICA MEA ...

Bunica sta-n fotoliu,lângă sobă
Şi ne privea cum ne plimbam prin casă;
Nu mai putea,sărmana,să mai umble.
Era atât de blândă şi duioasă...

N-a mai ieşit la poartă cu vecinii,
Nu mai putea să spele ori să coasă,
Putea doar să mai plângă-n perne seara
Că a ajuns aşa neputincioasă .

Şi într-o primavară mohorâtă
Când nimeni nu ştia ce se petrece,
Atât de liniştită şi-mpăcată
S-a hotărât la Dumnezeu să plece.

În odăiţa ei sărăcăcioasă
În care şi-a crescut cu drag nepotul,
A închis ochii şi-a urcat la Ceruri
Şi a ştiut că asta a fost totul.

Prin paturi de spitale stam atuncea
Şi am primit în zori de zi o veste:
Pot să ma duc dacă doresc acasă
Că draga mea bunică nu mai este.

Şi plâng de-atunci în fiecare noapte
Şi sufletul de lacrimi îmi e plin;
Îmi amintesc de ochii ei căprui,
De chipul ei albastru şi senin.

N-o s-o mai văd în viaţa asta sigur,
Dar mă gândesc că-n altă lume,poate
M-oi întalni cu tata şi bunicii
Ş 'om fi-mpreună iară după moarte.

Îmi amintesc şi-acum,când eram mic
cum mă iubeai,bunico,ca nebuna
Şi îmi cântai,ori îmi citeai poveşti
Şi ma strângeai la pieptul tău cu Luna.

Când eram mare mă iubeai la fel,
Dar eu eram prea ocupat să-mi pese
De doruri şi de lacrimile tale
Vărsate-n nopţi târzii ori dupămese.

Nu te-am iubit cât ar fi trebuit,
Tu ţi-ai fi dat şi viaţa pentru mine.
Acum regret dar este prea tarziu
Şi-atât de dor mi-e ,draga mea,de tine...

Dacă de-acol' din ceruri,mi-i vedea,
Te rog ,bunică dragă,să mă ierţi,
Mi-aş da viaţa toată de ai vrea
Să vii-napoi,bunico,să mă cerţi.

Ieri am venit să îţi aduc o floare
Şi să-ţi sărut mormântul înc-o dată
Şi mă priveai aşa,cam temătoare
Prin lespedea cea rece şi crăpată.

Parc-auzeam,bunico,vocea ta
Din norii plumburii şi crucea voastră;
M-a apucat aşa un dor de tine
Şi de bunicul,şi de viaţa noastră

Şi-n ploaia care-a început să cadă
În cimitir şi-n inima mea spartă,
Stăteam aşa,cu gândul dus,aiurea,
Şi îmi părea că Dumnezeu mă ceartă...

Nu pot să mai trăiesc fără de tine.
Nu sunt nebun,dar simt că-nnebunesc
Şi mă topesc de dor şi nu mi-e bine...
Aş vrea să vin să-ţi spun cât te iubesc

Dar Dumnezeu la tine nu mă lasă,
Mai am de zăbovit un pic prin lume,
Apoi ne-om revedea,îţi jur,bunico,
Dar nu ştiu în ce an şi zi anume.

Te-oi găsi eu,chiar de îi sta ascunsă
'Ntr-un înger alb ori în vreun lan de flori
Şi îţi promit de-acum,să şti,bunico,
Că nu te-oi mai lăsa nicicând să mori !

Aş vrea să stau o viaţa lânga tine,
Cuminte,tolănit pe-a tale braţe,
Să-mi cânţi şi să-mi citeşti poveşti cu zâne,
S-adorm printre cuprinsuri şi prefaţe,

Să plămădim în nopţi târzii aluatul
Din care-n dimineţi să coacem pâine.
Şi m-oi ruga la Dumnezeu din ceruri
Dac-o putea,din azi să facă mâine

Şi ziua când te-oi revedea să fie,
Bunică dragă,cea mai lungă zi,
Să te pot strânge-n braţe fără ore !
Să nu mă satur de a te privi !

Abia aştept să fiu din nou cu tine;
Acolo , ştiu că timpul nu contează.
Ce fericiţi om fi din nou,bunico,
Când îngerii ne cântă şi dansează !

Ce bucuros te-oi ţine iar de mână
Pe uliţa ce dă spre casa noastră !
Om alerga desculţi prin iarba udă
Şi m-oi topi-n privirea ta albastră !

Aş vrea să vii cât de curând acasă,
Căci nu mai pot trăi fără cuvinte
Şi rugaciuni şoptite printre lacrimi
De gura ta tăcută şi cuminte.

Câte înfrângeri mi se-adună-n suflet
De prin războaie duse cu tristeţea
Şi mă trezesc,aşa,parcă-ntr-un urlet
Care-mi ucide toată tinereţea !