AR TREBUI....

Avatar of GustavoElde GustavoEl în Poezii Diverse 4 comentarii

Ar trebui să scriu citeț,frumos
Să pun doar gânduri bune pe hârtie
Dar când e totul de prisos
Cum să mă mai exprim prin poezie?

Ar trebui natura s-o descriu
Sau poate dragostea cea oarbă
Dar când nu mi-e sufletul viu
Cum oare inima amor să-mi soarbă?

Ar trebui în nepăsare să mă scald
Să uit de tot ce-mi face rău
Și cu versete de smarald
Să-l mulțumesc pe Dumnezeu.

Ce-ar trebui?Sunt om,și poate nu pricep
Ce e normal,ce-ar trebui să fac
Așa c-o nouă aventură-ncep
Mai curajos,mai viu,mai fără trac!



4 Comentarii

  • Avatar of Larysade Larysa

    Foarte bine că faci asta, trebuie să mergem înainte orice ar fi...mult noroc în noua aventură !


  • Avatar of florianrusede florianruse

    E interesanta poezia! Inceputul foarte frumos, totusi, apare o nepotrivire destul de evidenta, dupa parerea mea, pe parcurs :
    "Dar când nu mi-e sufletul viu" din a 2-a strofa si "Dar dacă sufletul mi-e cald" din a 3-a strofa.
    Poezia, in opinia mea, ar putea sa fie deosebita daca s-ar remedia aceasta inadverdenta si daca s-ar mai lucra putin la ultima strofa (adaugand ceva care sa aduca putina surpriza)...
    Va doresc mult succes! Sunt sigur ca puteti sa ridicati nivelul ultimelor doua strofe la nivelul primelor doua!


  • Avatar of GustavoElde GustavoEl

    Iti multumesc,florianruse.Am editat poezia,sper sa-ti placa noua modificare.Desi mica,poate va fi pe placul tau.Iti multumesc pentru sfat


  • Avatar of florianrusede florianruse

    Da, imi pare ceva mai bine structurata ideea acum! Uite o varianta, asa cum as vedea-o eu, a primelor doua strofe:

    Ar trebui să scriu ceva frumos
    Să pun doar gânduri bune pe hârtie
    Dar când totu-mi pare,-a fi de prisos
    Cum m-as mai exprima prin poezie?

    Ar trebui natura s-o descriu
    Sau mai degraba dragostea cea oarbă
    Insa când sufletul nu-mi este viu
    Cum oare inima amor să-mi soarbă?

    Nu e cea mai fericita varianta insa o mai poti tu bibili pe ici pe colo...
    Mai departe as mai incerca macar ca masura ultimelor doua strofe sa fie ca a primelor doua... (adica 10 silabe cu 11 silabe).
    Mult succes!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!