Frunza

Mi-a bătut o frunză-n geam...
Şi-a fost ultima căzută,
Lăsând gol sărmanul ram
Şi-o tristeţe absolută !

E atâta de uscată,
De un galben ca de boală,
Peste tot de vânt purtată
În vârtej şi în rafală,

În grădini ,pe trotuare,
De codru abandonată,
E călcată în picioare
Cum n-ar fi crezut vreodată !

Va sfârşi cu siguranţă
Îtr-un foc în vreo grădină...
N-are nicio importanţă,
Nu de asta ea suspină !

Altul e necazul mare
Când sfârşitul e aproape;
Nici chiar codru semn nu are
De necaz ca să o scape...

De aceea ,resemnată,
Suferă şi se împacă
Când de vânt este purtată
Spre locul unde-o să zacă.

O adună la grămadă
Şi apoi o risipeşte...
N-a crezut c-are să vadă
Cum noroc-o părăseşte !

-Cât ai fi frunză de verde,
De cireş sau de gutui,
Toamna ,pomul când te pierde
Nu mai pasă nimănui.

Pentru toţi nu-nsemni nimică,
Toamna vântul te doboară,
Unanim azi au să zică:
Alte cresc la primăvară !

Chiar acei ce astă-vară
Au tot stat la umbră deasă
Azi ei calcă ,nu-nconjoară,
Peste tine ,nu le pasă !...

...Au dreptate ,este toamnă,
Codru iar o să-nverzească !
Frunza ce-a căzut condamnă
Omul să îmbătrânească !!!

Chic