Și luna avea cândva iubit

Și luna avea cândva iubit

Și luna avea cândva iubit,
Dar s-a pierdut pe cer.
Ingheață nopțile de ger
Căci nu a mai venit.

Și luna avea cândva iubit,
Dar l-a găsit peste oceane.
Nu se mai reîntoarece ,rămâne
În veci un pusnic adormit.

Și luna avea cândva iubit,
De dorul lui, ea strălucește,
Să-i lumineze drumul , căci fără ea orbește,
Se pierde în trecut , se pierde cu sufletul zdrobit.

Și luna avea cândva iubit,
Pană când un șarpe l-a trimis
Să îi aducă flori iubite sale a zis.
Să îl iubească , cum pe altu n-a iubit.

Și luna avea cândva iubit ,
Dar s-a pierdut pe veci în lume,
Căci pentru ea s-a dus , să îl iubească ca în basme,
Dar șarpele l-a păcălit.

Și luna avea cândva iubit,
De el știa că nu mai poate să revină,
O data cea plecat pe altă lume uitată și nebună.
Și acum incă plânge , uitat și pustiit.

Și luna avea cândva iubit,
El poate să o vadă pe cer măcar odată,
Dar s-o atingă-n veci, n-o să mai poată.
Pierdut , uitat incă mai caută să fie iar iubit.

Și luna avea cândva iubit,
Dar a plecat , pierdut și dezolat
Pe-o lume unde-n munți se urcă încruntat,
S-o vadă-n fiecare seară pană la răsărit.