Ce ascuțit e veninul tău
Atît de-adînc sub piele-mi intră,
Aș vrea să-mi intre așa mereu
Să te păstrez ca într-o criptă.
De ochi străini mă tem și doare
Că frica mea este în van,
Că lacrimi mor uscate-n soare,
Nu ești al meu, nici nu te am.
Se scutur fulgi pe-asfaltul rece,
Tristețea-mi curge-n cromozomi,
Luni au trecut și tot nu-mi trece,
În vis te-aștept cînd tu adormi.
Mă suge iar de chin o mare,
Iar eu un rîu mă scurg plîngînd
Că mă abat la a ta chemare,
Strune de suflet iar frîngînd.
Chiar nu-ți mai pasă că în suflet
Culori doar tone și shade?
Sunt eroină de pamflet
În care doar în negativ se dă.
Ce-aș vrea să-mi rup din piept acum
Și suflet, inimă , săruturi,
Să urc din nou din fier un drum,
Iar tu din flori să mi te scuturi.
Să nu te-ascund sub geana neagră
Și să-mi dispari de pe retină,
Să-mi leg doar ochii de o creangă,
Să simt cu sufletul lumină.
Mă rog la zei, nezei și pietre
Ca să mă lase visul de tine,
Să-mi dea doar gîndurile certe
Care-mi dispar cînd noaptea vine.
Și sunt atît de rațională
Că chiar mă doare-n cenușiu,
Cu tine-s tare amorală...
Tot sper că poate nu-ți mai scriu.
π...
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
1 Comentarii
În tacere minţei emoţia îşi pierde culoarea cortinei deseneate de egotău ce se ţine de trecutu şi viitorul tău,dar tu nu eşti acolo undeva) tu eşti în toate trei epostate la un loc,în trecut prezent şi viitor...dar nu te gândi nici la această lasă să curgă energia ce curge,tu nu o vei putea opri,doar accepto pătrunde în totatul ei la maxim scufindândute ajungând la începutul problemei şi vei înţelege că problema întradevăr nu e problemă,ci doar o cortină desenată însuşi de tine ) Imagini iluzorice. Şterge tabla că să poţi desena cevata nou )