Ingerul

Stropi de muguri umezesc obrajii arşi de soare,
În văi de rid sunt ani ce sapă durerile ascunse,
Caut cu ochiul din suspin prin strai de nepăsare,
Găsesc ardoarea din trăiri în lumânări ce-s stinse.

Respir o amintire vagă... simt un parfum îmbietor,
Mă trage-n ani ce au trecut printr-un tunel de ceață,
Mă judecă, îmi dă verdict de aspru dezertor,
Mă-nchide-n beciul deznădejdii, sunt condamnat pe viață.

Încep să sap în zid de teamă, mă tulbur de durere,
Îmi plânge pielea de sub unghii cu cerurile-albastre,
Mi-e dor de viață, viața strigă. Impinge cu putere!
Mai e puțin şi-ai să-nțelegi cum gândul naşte astre.

Sunt obosit, renunț la tot, vlaga mi-e stapână,
Străjerii înaripați sunt liberi şi gândul adormit,
Mă-mbracă bezna tandru, mă țin cu ea de mână,
Când să primesc sărutul, un înger mi-a grăit...

- Priveşte printre stele cu ochiul bucuriei
Să vezi cum luna vieții îți luminează calea,
Clădeşte-nțelepciunea cu gându-n sânul zilei
Şi bezna las-o nopții până ce-o fură zarea,

Lumina să te-mbrace în gând cu nopți albastre!