Lui Eminescu

A mai trecut un an din zestrea noastră mică
Un timp ce muritorii aşa îl definesc,
Când cineva spre tine privirea şi-o ridică
Tu-mprăştii strălucire şi toate strălucesc !

Împarţi la toţi mândrie ! De-am fi înc-a ne naşte
De mii de ori, români să fim în astă lume !...
Prin tine o planetă întreagă ne cunoaşte,
Lumină ne trimiţi spre culmi să ne îndrume...

Ce-i nemurirea astăzi când toate-s efemere?...
De n-ai fi fost aşa n-am fi ştiut vreodată,
Tu ai lăsat la veşnic românul ca să spere;
Mereu te căutăm pe bolta înstelată !

De-acolo din înalturi cu străluciri astrale
Neîncetat în viaţa românului aşezi
O moştenire sfântă ce-s versurile tale,
Cu spiritul de geniu într-una ne veghezi !

Chic