SE CERN CLIPELE

Se cern clipele

Se cern clipele pe o pereche de zile
și fereastra anilor se deschide la modă
cu balamale de vis
lăsate pe ochiul de geam fără tocuri înalte...
Vai! Vai! Ce mai curg amintirile
în valea răpusă de lupii nopților!
Îmi tot vine să smulg din firul de salcie
ce se lasă din pieptul verii
în grădina infinitului!
Mamă îmi răsucesc manșetele visului
și bat din palme
ca să scutur frigul din podul pământului
adormit în leagănul timpului,
că singură am rămas
și doar basmele tale mai bat la fereastră.
Cerul a strigat, clipa s-a răsturnat, inima a plâns.
Amintirile m-au năvălit și mi-au cotropit sufletul.
Primăverile curg șiroaie, toamna mă caută în păr
și frigurile singurătății trosnesc în sobă,
ele îmi adună veșmintele de amintiri
până nu le mai pot îndura,
... și strig, strig la cer, strig la Isus,
strig, strig mamă, că: poate mă auzi din inima Lui.