Privirea se-nalță la cer

Avatar of ManuManude ManuManu în Poezii de Dor 0 comentarii

Privirea se-nalță la cer

Când vântul stelar dansează;
Privirea se-nalță la cer,
Iar ielele nopții visează
Un haos, perpetuu – mister.

Pământul se scurge – o ceară
În soarele-n lacuri arzând
Și-n vise de ziuă separă
Dureri din inimi râzând.

Și urlă de frică tăcerea,
Dar luna coboară la șes
Albind la față durerea
Ce mișună-n suflete des.

Toți oamenii strigă mirarea
Să vină cu umerii goi,
Să dănțuie-n nori cu visarea
Trezindu-i somnul în ploi.

Iar cerul să prindă culoare
Ca sufletul vieții pripit,
Să strângă un dram de savoare
Din sufletul meu oropsit.



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!