Ultima Rubayată

De te-ar fi cunoscut măria sa, Khayyam,
Vinul i-ar fi fost acru şi n-ar fi scris de el,
În schimb, obrajii-ţi calzi, sculptați de zeul Ram,
Ar îmblânzi catrene cu aripi de oțel.

Cu ochii-ţi mărgelați, ciopliți din rug aprins
De sute de flăcăi, mocnind în jar văpăi,
Ai deștepta un vers din sufletul cel stins,
Ce sa-închinat durerii și alor ei călăi.

Cu buzele-ţi de roză aprinzi cinci lumânări
Mușcând din bezna minții dorințele simțite,
Ai lumina în noapte livezi de primăveri
Ce s-au uscat în beciul iubirii neîmplinite.

Cu chipul tău de înger, căzut din sfere-nalte
Ai sfărâma din munții supuselor suspine,
Iar celor vechi şi noi ai lumii de păcate,
Le-ai pune pace-n suflet și ai sfârși doctrine...