Taj Mahal

Apusul a venit peste Agra,
Mumtaz Mahal, regina mea de-o viaţă,
Eu, Shah Jahan, în ceruri, peste Ra,
Mă simt pierdut prin umbrele de ceaţă.

Tu, rătăcită-n veşnic paradis,
Eu, împărat cerşind spre cerul nopţii...
Pe aripi legănate de abis,
Înfig toiagul în armura sorţii.

Am cucerit tărâmuri peste mări,
Mulţimi de robi, supuşi mi se-nchină,
La ce folos atâtea adunări
Când veşnicul abis te ţine-n tină?

Dând viaţă, zeii cruzi mi te-au luat
În ceruri 'nalte să le fi stăpână,
Petala ta din ochi i-a fermecat,
Frumoasa mea, iubita mea regină...

Când noaptea plânge stele în surdină
Şi luna hoinăreşte în izvoare,
În carnea mea cea vie, sunt ruină!
Legat de dorul tău, mă-nchin la zare.

Am să cioplesc din munte zid de veacuri,
În turle şi cupole te slăvesc,
Săgeţi de inimi vor pleca din arcuri
Spre oameni care veşnic se iubesc...

Povestea noastră-n veacuri va domni,
Imperii vor cădea sub umbra lumii,
Când suflete cu aripi s-or hrăni
Din zestrea alor noastre două inimi.