Moștenire urmașilor

de vanecika în Poezii Patriotice 1 comentarii

Va veni și nouă timpul
Când vom sta la gura sobei,
Și copiii să ne-ntrebe
Cine-au fost și sânt eroii.

Cine-au fost? Avem ce spune
Cu mândrețe și cu fală,
Cum luptau pentru credință,
Pentru limbă, pentru țară.

Dar vom apleca și ochii
Și cu fața rușinată
Să le spunem că eroii
Azi nu sânt ca altadată,

Nici nu sânt. "Eroii" noștri
Mândri c-au făcut partide,
Au impus poporul nostru
La pământ să li se-nchine.

Pentru bani și slavă multă
Au adus credinți străine,
Să muncim ca robi în lume,
Să mâncăm cu lacrimi pâine.

Milă, jertfă și iubire
Sânt cuvinte învechite.
Face față-acum războiul,
Răutatea ne înghite.

Domnitorii mult urât-au
Legi străine și trădare.
Însă ura și păcatul
Toate-o norm-acum se pare.

Nu-s eroi în vremea noastră,
Nu e nimeni ca să-l doară
Sufletul de greaua viață
Ce distruge-a noastra țară.

Mulți eroi poate avut-a
Sa se nască sfinți și sfinte,
Însă ucigașe mame
I-au lipsit și de morminte.

Dar cred va veni și timpul
Când vom sta la gura sobei
La nepoți să le răspundem:
"ASTĂZI S-AU NĂSCUT EROII!!"



1 Comentarii

  • Avatar of Giulianade Giuliana

    Foarte frumos. Ai reusit sa transmiti si o "boala" a natiunii noastre!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!