Lăsaţi-mă să plec acum
Şi nu vă mai împotriviţi
Voi, îngeri care-mi staţi în drum
Şi în lumină mă doriţi
De azi, de ieri şi de mereu
De când eu mă cunosc pe mine
Voi, îngeri mă-ntoarceţi mereu
În ăst' pustiu veşted de lume
Lăsa-ţi-mă să fac ce vreau...
Să mă arunc în gol de suflet
Nu am dorinţă să mai stau
Unde trăirea îmi e urlet
Nu las nimic, nimic nu iau
Nimic am pe îndestulate
Nimicul moştenire-l dau
La rubedenii şi surate
Şi eu să zbor fără de mine...
De vreţi, acum mă ajutaţi
Şi-mi creşteţi aripi din ruine
Cu voi la rând să mă zburaţi
Căci nu mai văd drumul spre viaţă
Doar drumul drept către mormânt
Nici vreo sclipire prinsă-n ceaţă
Nici verdele-n mine crescând
Eu văd şi simt doar amăgire
Că binele pe rău învinge
Ori că, trăind doar în iubire
Ura în suflet nu te-ajunge
Văd rânjete pe măşti meschine
Lumea-n sclipiri de tinichea
Şi-n fapte omeneşti, cruzime
Cum fiarele s-ar sfâşia
Nici dragostea nu mai e pace
Când o-ntâlneşti, te simţi ciudat
În inimă împuns de ace
Cum cineva te-a blestemat
Deci mă întorc la unic sensul
A stelelor numai, atingeri
Opriţi de-acum prin cer demersul
Nu mă mai ajutaţi voi, îngeri...
Voi, îngeri...
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
5 Comentarii
Atăta tristețe...
Și totuși, de fiecare dată vine primăvara...
de fiecare dată da...dar nu tot omul se poate bucura de ea..
Lasă mintea uitată de gelozia inimei care poate iubi ceea ce mintea cunoaște cum ar fi viața fără de a iubi.
Larysa
Imi permit sǎ fac un comentariu printr-un poem scris cȃndva de mine.
Dacǎ ai un loc în lume
În erotismul studiat faci ,,o curǎ de slǎbire”
Şi îţi pui o întrebare: Ce înseamnǎ fericire?
Iar dacǎ ţi-ai pus în minte de nimic sǎ nu ţii seama,
Rǎul, care stǎ pe-aproape, o sǎ dea în tine iama.
Te topeşti în mici detalii, viaţa curge lângǎ tine
Şi te-nşeli aşa de vesel cǎ nu-ţi merge totul bine.
Ochii tǎi ard în neştire, tot ce vezi se şi petrece,
Geaba speri ,,într-o-ncǎlzire, raiul tǎu rǎmâne rece.
Nu cumva o ,,necredinţǎ” prǎbuşeşte-n tine visul
Şi vezi cele nevǎzute precum le-a vǎzut Parisul?
Dacǎ ai un loc în lume, este-al tǎu, neîndoielnic,
Deşi-i atacat adesea de-orice fel de ,,piţifelnic”.
Cu consideratia de care sunt in stare,
samoila
Doar am exprimat o stare...iar stările sunt trecătoare deci totul merge înainte cum e firesc.
Mulţumesc mult pentru acesr poem !