De câte ori ni se face dor de casă

de cate ori ni se face dor de casă
numărăm zilele până
când o să ne întoarcem
&începe să ne crească plusul,
ni se dilatează pupilele
cu gândul la trotuarele
noastre, la buruienile
crescute pe sub garduri,
ne aducem aminte cum ne scrijeleam unghiile
până la sânge de băncile de fier din stația de autobuz,
(ne simțeam bolnavi, ne blestemam orașul).
ne revine în cap
lătraturile câinilor legați cu lanțuri de fier în curțile bătrânilor,
care tresar în casele lor la fiecare pană de curent,
dar, acum, la capetele
firelor sunt doar copiii
care se joacă cu lumina.
la început de apus ne întâlnim în fața porții,
ne jucăm de a hoții și vardiștii,
iar părinții ne privesc de la geamuri,
râd de țipetele noastre, împinsăturile către șanțuri.
(când ne băgam în pat ne dureau genunchii, coatele, șira spinării)
de câte ori ni se face dor de casă
retrăim cu spaimă
fiecare fum de țigară neștiut de tata,
dățile când mama ne uita în magazine.

curând ne întoarcem acasă
să stăm la masă cu ai noștri,
să numărăm zilele până plecăm,
să ne trosnim degetele la vederea acelorași ierburi pe sub garduri.
(e bine să fii acasă
când timpul nu oprește acolo. )