Miros de cafea... ce putredă toamnă...
Şi-un strigăt atât de amar.
Cu frunze pe vânt îmi cade în palmă
Octombrie din calendar.
Ce pas apăsat, ce graţie - doamnă...
Eşarfa îţi flutură-n vânt.
Ploaia aşterne molcuţ ca o pană
Demult însetatul pamânt.
Sub clape de pian ne-ai prins în capcană
Cu galbene salbe la piept.
Eu ştiu c-o să pleci, eşti foarte vicleană
Întoarce-te, eu te aştept!
Toamna
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
5 Comentarii
M-a atins această aromă tomnatică...
Mă bucur ca v-a placut domnule Arcadie :)
Esență ,,târzie'' într-un ritm minunat!
Frumos!
Este o poiezie foarte frumoasa.
Îmi place, pe lângă melancolie are și ironie și gust ... Sunt folosite și procedee poetice... chiar e bună! ” Ce grație - Doamnă...Eu știu c-o să pleci....” Stârnește imaginația!