Judeca-m-ar dragostea
Cu veninu-i de ocară
De-am vrut eu să fie-așa,
Iubind viața, tot să doară
Judeca-m-ar gândul meu
Într-un colț de judecată
De-am urzit vreodată rău,
Rău primind la bine, plată
Judeca-m-ar Dumnezeu
Cu toți sfinții cei cuminți
De-am dat înapoi la greu
Chiar simțind că-mi ies din minți
Judeca-m-ai tu, iubite
Care nu mai știu ce-mi ești
Când simțiri încremenite
Dai în schimb la ce primești...
Judeca-m-ar și speranța
Ce-am zidit-o-n chip, ca mască
Ne-ndrăznind să-mi încrunt fața
Spre vreo față omenească
Judeca-m-ar fapte bune,
Vorbe dulci cu brațe-ntregi
Și nu judeca tu, lume
Ce nu poți să înțelegi !
Judeca-mi-ar noaptea visul
Cu ziua-mi judecătoare
Oricum, inimii aprinsul
Mi-e singura condamnare...
Singura condamnare
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
6 Comentarii
am incercat insa nu mi s-a reusit sa gasesc cuvintele potrivite pt a aprecia aceasta poezie...
imi place foarte mult acest gen de poezii, si-mi sunt apropiate...
Îmi este suficient să știu că a plăcut, mulțumesc !
Frumoasă slobozire a sufletului. Îmi place. Succese.
Mulțumesc !
Judeca-m-ar, judeca,
Sunt atâțea și-ar mai vrea,
Dar am înțeles de-odată:
Eu sânt toată judecata.
Probabil, așa. Mi-a plăcut ideia, Succese!
Așa este, mulțumesc, iar mie îmi place când o idee aduce alta !