Solomonarul

A fost odată o babă și un moșneag care aveau un fecior. Băiatul, demult bun de însurat, tot căuta cai verzi pe pereți. Nu era el băiat rău, din contra, avea o inimă blajină, dar în cap, în loc să-i umble gândul după fete, el încerca să inventeze trăsuri. Uite că, într-o zi, cum stătea el prin ogradă tot hrănind câinii cu frunze, la poarta lor apăru un cerșetor.
- Fie-ți milă, îi zise cerșetorul, în numele Domnului, dă-mi, te rog, și mie câte ceva de-ale gurii.
Radu, căci așa îl chema pe băiat, cum spuneam, nu era deloc zgârcit, cum îl văzu pe cerșetor, iute fugi până în beci, luă o traistă și o umplu până la vârf cu diferite mâncăruri. Unde o bucată de brânză, unde o jumară sau slănină, unde o mână de roșii și castraveți, unde o bucată de colac și pesmeți. Iute ca vântul îi înmână cerșetorului torba cu merinde. Cerșetorul, care era îmbrăcat într-o tunică albă, zdrențuroasă, văzând atâta bunătate, scoase de sub haină un fluier și îi zise băiatului:
- Să știi că eu nu sunt un cerșetor obișnuit, sunt un solomonar. Iar pentru faptul că ai inima atât de mare, îți fac cadou acest fluier. De vei avea nevoie vreodată de un sfat sau ajutor, suflă în el de trei ori și eu nu te voi lăsa la necaz. Apoi solomonarul făcu un semn cu mâna și dispăru, iar Radu rămase uimit cu fluierul în mână.
Trecuse ceva timp. Cât? O lună, două, nu mai știu, dar știu că în regatul unde trăiau baba, moșneagul și feciorul lor, Radu, porni veste că regele dorește să-și mărite fata. Radu, cum auzi, porni la palat să vadă de îi e dragă fata și cum o văzu, cu tronc la inimă îi căzu. Se întoarse acasă şi le spuse babei și moșneagului:
- Scumpi părinți, a venit vremea să mă însor și, cum îmi e dragă fata de împărat, vreau să mă însor cu ea.
- Dragul mamei, îi spuse baba, unde s-a mai văzut ca o fată de împărat să se mărite cu un fecior de țăran?
- Mamă, tată, orice mi-ați spune, eu înapoi nu voi da, așa că vă rog să poftiți a o peți.
Mult timp au pierdut părinții tot bătându-l la cap pe Radu să-și mai puie poftele în cui, însă el a rămas ne-nduplecat, așa că, până la urmă, vrei nu vrei, au plecat la pețit. Împăratul, când i-a văzut pe babă și moșneag la palat, tare s-a mâniat, poruncind să li se taie capetele. Însă sfetnicii l-au liniștit, spunându-i că ar fi păcat. Chiar de au venit niște țărani la pețit, să le ceară ceva ce pentru ei e de neîndeplinit. Zis și făcut!
- De dorește feciorul vostru, le vorbi împăratul, să se însoare cu fata mea, să-mi aducă în dar atâta aur cât pe lumea aceasta nu a văzut nimenea.
Triști, baba și moșneagul s-au întors acasă ducându-i lui Radu vorbele împăratului. Acesta nu a stat mult pe gânduri, mai întâi și-a liniștit părinții, iar apoi a pus mâna pe fluierul dăruit de solomonar și a suflat în el de trei ori. Peste o clipă cerul se umplu de nouri, fulgerul începu să trosnească în dreapta și în stânga, părea că cerul înnebunise. Iar apoi, de după nouri coborî solomonarul pe un șarcan și cerul iar se liniști.
- De ce m-ai chemat, Radule, întrebă solomonarul blând, ce năpastă s-a abătut asupra ta? Radu, uimit, pierzându-și glasul, privea balaurul norilor, care era mai mare decât casa.
- Nu-ți fie frică, îl liniști solomonarul și atunci Radu îi povesti toată pățărania sa.
- Ei bine, ia aminte, zise solomonarul după ce îl ascultă. Peste trei zile vin Rusaliile, deci bagă bine la cap ce trebuie să faci. Apoi, solomonarul îl învăță pe Radu când, unde și cum poate să facă rost de aurul atât de dorit de împărat. Au trecut trei zile și uite că, în noaptea de Rusalii, înarmat cu un hârleț și un galben găurit la mijloc, Radu porni spre pădure. După ce intră în pădure, găsi cel mai înalt copac, despre care îi vorbise acel solomonar, se urcă în vîrful lui și se puse pe așteptat. Mult, puțin a așteptat, nu știu, dar într-un târziu observă la o margine de pădure, într-o poiană, dansând nişte iele, coborî din copac și porni către ele.
Croindu-și drum printre copaci atent, se apropie de poiană, își puse galbenul la ochi și privi prin gaura din el la ielele care dansau. Așa îl sfătuise din timp solomonarul, altfel ielele aveau să-i simtă prezența și atunci vai și amar de capul lui! Cum spuneam, înfășurate în văluri transparente, cu clopoței la picioare, ielele dansau la lumina lunii. Un asemenea dans Radu nu văzuse niciodată, părea că de sub picioarele ielelor ieșea foc. Privind la dansul lor, trăgându-și răsuflarea, Radu încremeni și de-abia în zori, când ielele și-au sfârșit dansul, plecând, el își reveni. Locul unde dansaseră ielele era ars de foc, iar crengile copacilor din jur se pârliseră. Radu luă hârlețul și, după cum îl învățase solomonarul, începu să sape în mijlocul poienii. Peste scurt timp dădu de o comoară cum nu se mai văzuse în lumea mare. Umplu o pungă cu aur, îngropă comoara înapoi, apoi plecă la târg să cumpere șapte care cu boi. După ce le cumpără se întoarse la poiană, încărcă toată comoara în care și, împreună cu baba și moșneagul, le trimise la împărat.
Împăratul, când văzu comoara, mult se miră, de hapsân ce era, porunci sfetnicilor să o ascundă în vistieria castelului. Iar babei și moșneagului așa le vorbi:
- Brav băiat aveți, de mi-a împlinit porunca, dar pe fata mea nu pot să o dau cu una cu două, chiar dacă va face să plouă cu aur din cer. Dar, dacă mi-ar aduce el un armăsar iute ca un zmeu, pe care în fugă să nu-l întreacă niciun cal, cine știe, poate ne-om împăca.
Întreaga împărăție știa că împăratul are slăbiciune la cai, de fapt, ca și la aur. Mâhniți, baba și moșneagul s-au întors acasă aducând băiatului vorbele împăratului. Radu nu stătu mult pe gânduri, îşi liniști din nou părinții , luă fluierul solomonarului și suflă în el de trei ori. Peste o clipă, cerul se umplu de nouri, fulgerul începu să trosnească în dreapta și în stânga, părea că cerul înnebunise. Iar apoi, de după nouri coborî solomonarul pe un şarcan și cerul iar se liniști.
- De ce m-ai chemat? întrebă solomonarul și Radu într-o clipă îi povesti toată pățărania sa. Apoi solomonarul îl învăță din nou unde, cum și când poate să facă rost de armăsarul mult dorit de împărat și Radu se puse pe treabă.
Câteva nopți la rând, Radu tot hoinări ba prin sat, ba prin oraș, pe la curțile oamenilor care aveau fete de măritat, până când, într-o seară, observă un zburător care ieşea pe fereastră de la una din case. Atent ca să nu-l observe, urmări zmeul până la copacul în scorbura cărui trăia. Înspre zori, când zmeul adormi, dădu foc copacului și fugi. Zmeul, trezindu-se și văzând că arde, începu să-l strige pe nume:
- Radu, Radu, Radu!
Însă Radu, învățat de solomonar, nu privi înapoi, știa el, altfel îl păștea moartea. Zmeul, care ba se preschimba în om, ba în zmeu, de necaz, văzând una ca asta, plesni și muri. Din zmeul ars curse o grăsime neagră ca smoala. Peste un sfert de oră, Radu s-a întors la copac cu un ulcior și o strânse, apoi plecă la târg și cumpără un cal. Dădu calului grăsimea să o mănânce și așteptă să vadă ce va fi. Calul, după ce mâncă smoala, se aruncă de trei ori la pământ și se preschimbă într-un armăsar năzdrăvan, iute ca un zmeu. Bucuros, Radu înmână calul părinților, trimițându-i iarăși la împărat. Mare i-a fost mirarea împăratului când văzu calul, și mult mai mare bucuria. Porunci strajnicilor să-l ducă în grajdurile împărătești, iar babei și moșneagului așa le vorbi:
- Brav băiat aveți, de mi-a împlinit și această poruncă, dar, cum spuneam, eu fata mea oricum, cu una, cu două, nu o dau. Dacă îmi va împlini și a treia poruncă, atunci jur că a doua zi facem nuntă. Deci spuneți-i băiatului vostru că doresc să-mi aducă apă vie și apă moartă.
Mâhniți, baba și moșneagul s-au întors acasă ducându-i băiatului vorbele împăratului. Radu nu stătu mult pe gânduri, îşi liniști din nou părinții, luă fluierul solomonarului și suflă în el de trei ori. Peste o clipă, cerul se umplu de nouri, fulgerul începu să trosnească în dreapta și în stânga, părea că cerul înnebunise. Iar apoi , de după nouri coborî solomonarul pe un şarcan și cerul iar se liniști.
- De ce m-ai chemat, întrebă solomonarul și Radu, dintr-o suflare, îi povesti toată pățărania sa.
- Izvoarele cu apă vie și apă moartă se află la capătul lumii, începu să-i vorbească solomonarul, pe o insulă sihastră. Să ajungi la ea poți doar pe un șarcan tânăr și doar în prima zi a libertății lui. Știi cum se creşte un șarcan, Radu?
- Nu, îi răspunse băiatul.
- Se ia un pui de șarpe și se aruncă într-o grotă cu apă. Tot în ea se aruncă şi coajă de mesteacăn, cât îți îngăduie inima. Apoi se acoperă intrarea în grotă, ca el să nu poată ieși, iar abia după nouă ani, vei avea un șarcan. Pentru a-l elibera e nevoie de douăsprezece solomonari.
- Dar eu nu pot aștepta nouă ani, se revoltă Radu, cu atât mai mult nu poate aștepta împăratul!
- Știu, îi zise iar solomonarul. Și mai știu o grotă cu un șarcan, care așteaptă să fie eliberat, doream să-l înlocuiesc pe al meu, care e bătrân deja. Dar așa să fie, ți-l voi face cadou ție, mâine în zori plecăm la drum.
Zis și făcut, a doua zi în zori au încălecat șarcanul și au zburat până la vîrfurile Babelor. Acolo, solomonarul a scos un fluier și a fluierat în el de unsprezece ori. Peste o clipă, cerul se umplu de nouri, fulgerul începu să trăsnească în dreapta și-n stânga, părea că cerul înnebunise. Iar apoi, de după nouri au apărut unsprezece solomonari pe șarcanii lor și cerul se liniști. Radu împreună cu solomonarii a coborât la poalele munților, unde se afla o grotă acoperită de o piatră mare cât o casă. Solomonarii i-au dat lui Radu un frâu și un căpăstru împletite din coajă de mesteacăn, apoi au format un cerc în jurul grotei și au început să lovească cu toiagurile în pământ. Peste un timp, piatra de la intrarea în grotă crăpa în mii de bucățele, eliberând calea șarcanului. Din adâncul grotei se auzi cum el ieşea la suprafață. Radu se pregăti să-l încalece și, când șarcanul ieși din grotă, băiatul sări pe spatele lui. O oră Radu luptă cu șarcanul pînă îl îmblânzi, apoi zbură spre insula de la capătul lumii, unde se află izvoarele cu apă vie și apă moartă. Mult timp au zburat peste mări și țări și, într-un târziu, au ajuns la insula dorită. A umplut Radu câte un şip de apă din ambele izvoare și a făcut cale întoarsă spre casă. Când a ajuns, a eliberat șarcanul, mulțumindu-i pentru ajutor, iar apa vie și apa moartă le-a înmânat-o babei și moșneagului, rugându-i să o ducă împăratului. Bucuros, împăratul a luat apa, a amestecat-o pe cea vie cu cea moartă, a dat-o peste gât și a întinerit pe loc. Apoi le-a vorbit babei și moșneagului asfel:
- Brav băiat aveți, de mi-a împlinit și această poruncă, dar eu fata mea oricum nu o voi da. Acum, când sunt tânăr, cine știe, poate mă însor chiar eu cu ea. Cum vorbi el așa, de nicăieri în palat apăru un cerșetor.
- Fie-ți milă, îi vorbi cerșetorul împăratului, în numele Domnului dă-mi, te rog, și mie câte ceva de-ale gurii.
Împăratul, harnic la mânie, cum îl văzu porunci străjerilor să-l arunce afară. Însă străjerii încremeniră pe loc, de parcă erau din piatră. Iar cerșetorul îi zise împăratului:
- Să știi că eu nu sunt un cerșetor simplu, sunt un solomonar, iar pentru păcatele pe care le-ai făcut și pe care dorești să le faci, te voi pedepsi cu moartea. Cum sfârși el de vorbit, un șarcan zbură pe fereastră în palat, se repezi asupra împăratului și îl înghiți. A doua zi, Radu, feciorul babei și al moșneagului, o luă de nevastă pe fata de împărat. Și au făcut ei o nuntă cum nu a mai fost alta pe lume. Radu a devenit împărat si au trăit ei mulți ani fericiți până la adânci bătrînețe, ascultând de-ale solomonarului povețe.