Tu, omule!

Avatar of Giulianade Giuliana în Poezii Filosofice 0 comentarii

Tu, omule, care exiști,
Spre ce-ți întinzi aripa?
Vrei toată viața să te miști
Grăbit ca o furnică?

Tu, omule, care alergi
Nebun... după avere,
Crezi că putea-vei să alegi
Dintre pământ și stele?

Tu, omule, mai ai și timp
Să plângi, să râzi și să te bucuri?
Când nu mai vezi un verde câmp,
Când nu mai vezi și alte lucruri!

Tu, omule, ești viu măcar?
De zici că ți-e totuna,
Când este vorba de-un stejar,
Ce arde azi într-una!

Tu, omule, ești fericit?
La suflet răsfățat?
Nu văd să fii tu împlinit
Cu zâmbetul forțat!

Tu, omule, te-ai rătăcit!
Că nu simți diferența,
Dintre iubit și ponegrit,
Deloc nu vezi esența!

Tu, omule, nu ezita,
Acum e șansa să trăiești,
C-ai să te faci și tu o stea,
N-ai să mai ai ce-acum dorești!



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!