Micul șef


Versuru rupte sută la sută din experiența mea de mamă.
Se dedică fiului meu, Artur!

Micul șef

Eu de mic sunt șef în casă
Chiar de mama nu mă lasă.
Tot încerc să o conving
În mânuță cu-n covrig
Și fărâmituri pe mine
Că-n dezordine-i mai bine.

Să doarmă de-ar încerca
Nu știu dacă ar putea
Fără gălăgia mea.
Eu cu darul meu de-artist
Fac să nu îi fie trist
Nici aievea, nici în vis.

Hainele de le-a spălat
Eu mă dau la aranjat
Și apoi la înșirat!
Căci știu că ii place mult
Când prin casă o ajut
Și în toate o consult.

Pensule mi-a oferit,
Și vopsele mi-a gătit
Să mănânce liniștit.
Dar eu, pici năzbâtios
Sunt de-a dreptul curios
Ce mănâncă ea gustos?

Pân' ieșim să ne plimbăm
Mai întâi negociem
Vrem sau nu să ne-mbrăcăm.
De n-ajungem la consens
Mami-mi dă de înțeles
Că oricum nu am de-ales.

Lasă, mami, totul baltă
Magazinul mai așteaptă
Uite, un teren de joacă!
Sper că nu-i cu supărare
De mă dau la tobogane
Stau acolo multe mame!

Ce s-ar face fără mine
Mama mea prin magazine,
Cu bomboana cum rămâne?
Pe toate le pun în coș
Le apuc, le scap pe jos
Arunc tot ce-i dubios!

Să vă zic un mic secret
E greu sa te porți decent
Dacă ai un concurent!

Eu vreau sa fiu șef în casă,
Doar că...mama nu mă lasă
Dar eu știu să-i dovedesc
Că am grijă și-o iubesc
Și îmi poate încredința
Toată meseria sa!

Irina Iurciuc, 2018



5 Comentarii

  • Avatar of sandicde sandic

    Nostim,simpatic și fermecător.Micul șef e la putere....


  • Avatar of Anadevisde Anadevis

    Hihi.. ce "șef" poznaș și ce mămică ingenioasă! O poezie veselă! Felicitări!


  • Avatar of Larysade Larysa

    Trăiască micul șef și "subalterna" lui, drăgălașe versuri !


  • de ISTRITEANU

    Dacă ar fi toţi sefii ca... " micul şef " curaţi şi neîntinaţi, ce bine ar fi şi... ce frumoasă ar fi societatea şi lumea!?
    Până atunci:..:să-i urăm "micului şef: " La mulţi ani cu sănătate şi noroc în viaţă ca să ajungă... " mare şef !!"
    Felicitări !


  • Avatar of suride suri

    Micul șef e tare drăgălaș.


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!