Un sat uitat

Un sat uitat în depărtare,
Lăsat în beznă şi- ninsori,
Acolo acces nimeni nu are,
Nici nu sosesc în el scrisori.

Se văd fumuri în văgăună.
Ce calea şi-o croiesc prin nea,
Iar glas de copil nu răsună,
De parcă-i moatră ţara mea.

Lăsat aşa cum mii de sate,
Plecatau oamenii de aici
Şi undeva cîte-o bătrînă
Răneşte omăt în gîrlici.

Aceata e cortina ţării,
La care acuma am ajuns,
Iar sus se bat din nou boierii
Care la est,care la apus.

Dar unde e mîndria ţării,
Pe care Ştefan a adus,
Luptîndu-se el cu varvarii
Pentr-un meleag de nesupus.

Iar voi călăilor de neamuri
Cui oare acuma v-aţi vîndut,
C-aţi izgonit seci-mii de oameni,
De pe acest bogat pămînt.