deja stiu, că e cert-
mi-aud inima-n piept
și ușor mă străpung
cu cenușa din rug...
poate, că e de dor-
răsărit tricolor;
tații noștri- au tăcut-
n-au putut, i-a durut...
murmur-cânt început-
voci la Prut, pași la Prut;
a fost ultim sărut,
ori e primul sărut?
înviase cumva,
vocea ta-n vocea mea-
m-ai strigat ca să vin,
ți-am răspuns-doar puțin...
poate tu ai știut,
poate-atunci ai tăcut;
nenăscuți nepoței,
omorâți prin bunei...
doar o vorbă să-ți spun-
sub o piatră să pun
tot ce-a fost prea durut,
ne-nțeles, nefăcut...
și acum, să te am
toate zilele-n an;
rugăciuni către cer-
alta nu știu să cer.
alta nu știu să simt
pe-nstrăinatul pământ
și n-aș vrea, ca să mor,
ca și-atâțea, de dor...
Doină basarabeană
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
6 Comentarii
Extraordinară poezie.mi-a plăcut foarte mult.
Constantin, Îți mulțumesc și mă bucur!
Felicitări pentru versuri! Exprimă trăiri dintr-o lume pe care puțini o cunosc.
Da, Ion, să știi că comentariul meu de mai sus nu a fost o replică, l-am scris înainte de a-l citi pe al tău.
Îți mulțumesc pentru felicitări.
Trăirile, nostalgiile durerile unui neam prin timp ce au lăsat răni adânci..., nici acum inchise, pe care nici rugăciunile nu le alină. Toate aceste lucruri sunt cuprinsen în baladă în mod ingenios ca limbaj, ca imagini,ca trimiteri dând in final un poem foarte , foarte bun ce mertă apreciat și citit și...recitit...
Felicitări d-le prutean !
Mulțumesc mult, d-le Istriteanu pentru aprecieri și, în special, pentru simțire la fel!