Rouă............

Ah, mâinile, mâinile surorilor,
Atât sunt de fine și de dulci,
Cum pleoapele plânse-ale Magdalenelor,
Coborându-și Criștii de pe cruci.

Ah, dați-le mir să-și ungă rănile,
De la scoaterea cuielor din pălmi,
Cineva să aprindă lumânările,
Îndulciți-le roua albelor vămi.

Ah, mâinile moi sub stratul de crustă,
Cum oftatul sub mască, înăbușit,
Păzesc gurile umbrelor, de lăcustă,
Și unite se nalță la răsărit.

Să ajungă știrea până la mare,
La cel obosit, și la cel disperat,
Și la cea măcinată de așteptare,
Că a înviat cu adevărat!