Crăciunul

Inconfundabil e Crăciunul ca și tatăl-
Când îl pronunți, copil ești și cu riduri
Și lumea-ntreagă e colind în fașă,
ce sună-n pragul casei de pe timpuri.

Acolo, prin odăi și prin cămară,
Atârnă mama crăciunei din suflet;
Pe urma ei, ca pe-a Fecioarei umblet,
Înveșnicită, pacea se strecoară.

Și eu, atuncea, uit să mă mai tem
De boli, de criză, de război, de ură,
De neiubire, ca de un blestem
și de păcatul veșnic, pe măsură.

Coborâtori din stea, păstorii blânzi,
lumina ei o împletesc cunună;
Pe sat, atârnă liniștea, se –adună,
Să intâlnească primul său colind.

Și primul sunet îl ghicim de unde,
Din hudița îngustă de pe deal,
Sau dinspre șes el se întrepătrunde
Cu-n arcuit de beschie-n metal.

Voi, ați văzut o zână la fereastră
Cu steaua strălucindă prin nămeți,
Cântând de stea, serbând nașterea noastă
Și moartea fără moarte, dacă vreți?