Ultima poezie

m-ai învins viață
nu mai pot scrie poeme
cerneala s-a uscat în suflet
cuvintele au ruginit mai devreme
într-un compost organic
împânzit cu miceliul ciupercii necrofage
care-mi devorează fiecare globulă
mi-au migrat versurile din cartea cu pagini albite de anotimpuri
în neștiute puncte cardinale
soarele se ascunde
la fel si lumea asta pe care am iubit-o mai mult decât pe mine
sunt un reziduu
ineficace tolerant umil
m-ai învins viață
știam că lupta mea sisifică
este un batalion de emoticoane
lăsate în locul urmelor pașilor
devin mic într-un ierbar
raportat la univers
sunt bătrân într-o mare de mâini întinse
pe care le refuz categoric
conștient că după mine nu va fi nicio furtună
soarele va apune în pleoapele mele
preț de-o veșnicie tainică și rece
m-ai învins viață
așa cum ai învins această poezie
ultimatum evadat din durerea inimii
nu am scris niciodată o poezie frumoasă
numai strigăte disperate
transformate-n cuvinte
trăiri eșuate
sub formă de versuri
nu mai auzit niciodată viață
nici tu tinerețe
desfrâul meu incognito
în mine a existat doar lumea
căreia i-am dat din zile
fără să cer nimic în schimb
pasărea mea zboară pe spate
ghearele ei mi-ating tălpile
...ascultați
ascultați
fâlfâitul aripilor sub iarbă
sfâșie-n silabe poezia