E incredibil, cu câtă răbdare contempli..

Răul ca o plagă, străbate senin acest lagăr de creiere pulbere..
Decoru-i gol, răspicat depictat, de mâini ce fac să sufere.
Ne iau tot ce iubim, ne fură specificul, spirite vii ard,
mor, părăsesc pieptul gol, de mult cu-n suflu cald prea slab..
E o presiune absolută în aer ..mm, nu simți? ..aa, contempli!
E incredibil cu câtă răbdare contempli..
Privește-n jur! E iarnă grea.. cu frigu-n oase prin impunere!
Cad ofrandă victime, ce trăiesc senzația unei Românii libere!
Colții de vipere spintecă, ne desconsideră, adu-ți aminte că
suntem suflete tinere, zvârlite-n timp, ce nu se mai ridică!
Am uitat că dragostea vindecă, surprinși pe viață în antiteză,
îmbuibați de propagandă, gratis, mass-media salvatoare, vinde oricând o ipoteză..
Și uite așa ..jerfim, nu ne mai jerfim, cu multă ură în pavilionul urechii..
TV-ul din cameră știe cel mai bine... nu? ia uite, unde ți-s ochii?
Adu-ți aminte.. cândva, cerul era albastru, iarba verde iar pădurea eternă,
brațul iubitei după gât, mai avea sens, ori sfânta mână caldă maternă,
căci priveam, observam, înțelegeam, trăiam toate acele stări sufletești,
nu căutam sihaștri, goi pe internet, reînvierea fenomenului Pitești..
Trezește-te..
E incredibil, cu câtă răbdare contempli!