Mâinile mamei

Prin multitudinea de spații terestre
Sculptate de ape, șterse de vânturi
Unse de soare, brăzdate de gânduri
Doar suplul brațelor tale mă tot țin.

Mă tot leagă în noduri ce mă apasă,
Mă tot strâng și mă cheamă acasă.
Mă simt dependentă de acel drog,
Fără de care nu pot respira și nu mă simt om.

Ele mi-au arătat lumea imensă,
De pe pragul casei.
Ele mi-au fost scut la cădere,
Luând asupra lor durerea.
Ele mi-au fost basmaua ochilor,
Uscându-mi lacrima rătăcită.
Ele mi-au cusut icoana,
Cu busuioc stropită.
Mâinele tale, mamă, un Rai
Prin multitudinea de spații terestre!