Cumpănă


Foaia mă privește albă,
Inocentă, delicată.
Încă nu știu ce urmează,
Verbul sprinten ori o pată.

Viitorul slab mijește
Pe cărarea nevăzută,
De-ar fi simplu ca pe foaie
Să se limpezească ruta.

Negândite pete negre
Ce grăbit le lasă pașii,
Vor întâmpina cu hopuri
Implacabile urmașii.

Și cărarea vieții mele
Pare scrisă-n lung și-n lat
De strămoșii de la care-o
Moștenim neapărat.

Noi pe urma lor purcedem
Să așternem alte urme,
Calea șerpuiește-n ceață,
Pruncii ne ajung din urmă.

Pentru ei trecutul nostru
E potecă neumblată,
Nu ghicesc în drumul vieții
Hopurile ce-i așteaptă.

Foaia o întorc pe verso,
Mă întreb îngrijorată,
Face să adaug versul,
Ori o las imaculată.



4 Comentarii

  • de ISTRITEANU

    Da , suntem cu toţii la un moment de cumpănă, atât cu prezentul pe care îl trâim, cât şi cu viitorul nostru şi al urmaşilor noştri .Totul în lume e neclar ,fără perspectivă şi nu ştim spre ce ne îndreptăm, iar în lume sunt decidenţi catastrofali, Poemul evidenţiază aceste lucruri
    Felicitări !


  • Avatar of suride suri

    Mulțumesc, dle Istriteanu. Un lucru e cert, și anume, că orice pas făcut din dragoste e corect, pentru că Dumnezeu e iubire.


  • Avatar of pruteande prutean

    Da, e scrisă pentru noi toți: Face să adaog versul?
    -Bună întrebare! Face să ne-o punem fiecare... Inclusiv pe acest portal.
    Eu zic, că dacă e poezie și nu un oarecare exercițiu, dacă vrei cu adevărat să spui ceva lumii, atunci face.


  • Avatar of suride suri

    Mulțumesc, Arcadie


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!