Averea mea


Stau singur în sicriu, în groapă, m-au îngropat și au plecat,
Iar eu le strig: mai stați oleacă, ca eu încă îs viu de fapt!

Dar nimeni nici nu vrea s-auda, căci pentru toți e mai ușor
Să nu mă aibă-n a lor viață, m-au șters de tot din mintea lor.

Și am rămas uitat de lume, eu singurel într-un pustiu,
Nu am pe nimeni lângă mine, să vadă că sunt încă viu.

Iar dacă mâine se întâmplă să mor chiar cu adevarat,
Parcă aud cum toți vor zice: e bine, Doamne, că l-ai luat.

Că el, sărmanul, viața toată, s-a chinuit într-un coșmar
Și a avut parte în viață doar de durere și amar.

Dar ce știu ei despre durere și ce știu ei despre amar ?
Eu am luptat cu disperare, o viață-ntreagă, nu-n zadar.

Pentru că viața, chiar de-i grea, chiar de e plină de durere,
Însă oricum e viața mea, e cea mai mare-a mea avere.

Eu am avut o viață grea și foarte grea și-acuma este,
Dar nu mă plâng pe soarta mea, e tot ce am și asta este .

Averea mea autor Constantin Sandic



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!