PE TINE TE IUBESC...


În ochii tăi mă pierd și nu mai caut scăpare,
Pe buzele-ți perfecte amor îți desenez,
Ești îngerul cel blând ce dragostea mi-o are,
Cu tine-n versuri dulci mereu eu mă semnez!

Privesc adânc în mine și simt cum mă transform
Când ziua fără tine e tot mai grea și rece,
Iar noaptea când se lasă, deloc nu pot să dorm,
Căci sunt obișnuit să mă iubești cât zece...

Nimic nu mă convinge să nu te vreau acasă...
Nimic nu-mi poate lua această grea dorință,
Ești mai frumoasă astăzi și mâine mai frumoasă,
Pe te iubesc... Pe tine, scumpă ființă!

În ochii tăi mă pierd, amorul să îmi cânte,
Pe buzele-ți ca mierea eu te sărut cu foc
Și zbor spre infinit, n-am aripile frânte,
Căci numai tu iubito mi-aduci numai noroc!

Așa fermecătoare, tu veșnic să-mi rămâi,
Să fii o muză-n arta ce ți-o dedic cu drag,
Să fii iubirea mare, aceea cea dintâi,
Să-mi fii același soare ce mă-ncălzește-n prag!

REC, 22.07.2022 dedicată

Vatră Dănuța



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!