Ferecată-n al tău dor

De-mi tot ții sufletul în al tău laț,
Să mă scufunzi în patimi interzise.
Să mă sorbești agale cu nesaț ,
A tale buze să-mi țină de sete.

Să-mi stropești suflul meu uscat de dor,
Cu vorbe dulci, cât se mai vreau rostite.
Prin sutele de-amurguri scurse-n neant,
Să treacă a noastre doruri ne-ncolțite.

De-mi tot ții sufletul în laț ferecat,
Să-mi lași în creștet un surâs și versul,
Ce-a fost de viață scris și depănat.
Să-l pot citi-n amurg, doar Eu și Universul.