Îmbrăcați în toamnă

Toamna noastră iar îmbracă plaiul,
Cu-n strai nou, catifelat, în rânduri.
Se-mpletesc frumos culori din soare,
Cu tomnaticele noastre gânduri.
Gândul poamei, ce abea de-și ține mustul,
Gândul mamei, la icoana din ungher,
Gândul tatălui la grânele ce capu-și pleacă,
Și a pruncului, trimis ca alinare de la cer.
Tot alergând prin vise, zbuciumat,
Azi, te trezești în toamna vieții.
Năuc, nu înțelegi ce sa-ntâmplat,
Când dezbrăcat-ai frunza tinereții?!
Trecuse viața, fără să-ți dai seama,
Iar sacul cel cu vise încă-i plin.
Și-ai vrea să fii din nou, icoana mamei,
Doar că icoană azi e chipul ei senin.
Ai vrea să mergi mai des în câmp cu tata,
Să strângi în palme aurul crescut de el.
Doar că azi grâul a-ncolțit din trupul tatei,
Ce își veghează grânele de sus, din cer.
Atât de multe ai vrea, dar te îmbracă toamna
În haină aurie, rânduri peste rând.
Și ne-împăcat, mai împletești din gânduri
Cu frunza, ce se trece în pământ..