Orgoliu

El se îndrepta spre ușă,
cu gândul doar la ea.

Ea se uita din urmă
și-n suflet îl striga:

rămâi, te rog, cu mine...
Așteaptă, nu pleca...

Vroia să îl oprească,
dar glas nu mai avea .

Iar el, ieșind pe ușă,
în minte se ruga:

Hai, strigă-mă, oprește-mă!..
Întoarce-mă cumva!..

Orgoliul era mare
si ambii n-au putut

să facă primul pas,
nici unul nu a vrut.

Mândria i-a orbit
și dragostea le-a ars...

El a tăcut, ea n-avea glas.
El a plecat, ea a rămas.

Orgoliu autor Constantin Sandic