O poveste adevărată...

Sub valsul roților de tren,
Fără milă de țînțari înțepați,
Savuram în doi al iubirii plen,
Pe malul mării, veșnic de iubire-nsetați...

,,Iubește-mă" ziceai, ,,iubește-mă" ziceam,
Fericirea o măsuram cu clipele trăite -mpreună,
În universul intimității împliniți eram,
Mângâiați de soare, dezmierdați de lună.

Fără margini părea fericirea noastră,
Te iubeam mai mult ca viața;
Lovit însă am fost de grea năpastă;
În ceas greu am văzut cum arăți fără mască...

Ș- am plâns cu lacrimile condamnatului pe nedrept,
Și m-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea putere,
Cu fier roșu am ars iubirea din piept,
Am zămislit răbdare din durere.

Azi am o singurătate ursuză, dar senină,
La braț cu mine colindă prin amintiri,
Ca niciodată trădarea fardată să nu mai vină,
Otravă prin sentimente sincere, prin iubiri...