Sufletul meu, sunt vinovat, cer iertare,
N-am ascultat avertismentul tău,
Am greșit calea, crezând că duce-n rai cărarea,
Am lunecat în hău...
N-ai părăsit corpul de rea intenție distrus,
Ai susținut inima fără vlagă și speranță,
Mai scos din mocirlă, spre soare, sus,
Am mai primit o șansă...
Sufletul meu, de cicatrice mutilat fără cruțare,
Împovărat cu ale mele greșeli și păcate,
Mai stai, cât mai este o rază de soare,
Mai stai, cât se mai poate...
Cât de mult vreau liniște să-ți dăruiesc,
Să te știu împăcat,
Dar sunt rebel și nu pot să nu iubesc,
Iartă-mă, cum de atâtea ori ai iertat...
............................................................
Sufletul meu, cât de mult te iubesc,
Dar mereu mă prind că greșesc...
Iertare-n fața sufletului...
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
1 Comentarii
Sufletul... Ești chiar tu! Bine, figural, se poate să ne dezlipim și să ne mutilăm... parcă ai zice: ”sufletul meu, tu ești bun, eu - sunt rău..” .