Desculți

Ce aș putea să - ți spun, azi, despre mine,
Când tu ma știi și mult prea des ma simți?

Eu... Eu, n-am nici început și nici sfârșit,
Sunt adierea vântului ce trece

Sau poate un val din marea agitată
Ce-l mai lovesc, nebune, stâncile, ca viața.

Eu n-am nimic, decât iubirea ta,
Un zbor de fluturi, albaștrii de mă întrebi,

Și o buburuză ce îmi umblă
Prin trup, prin suflet și prin minte.

În mine-i toamnă, mult prea des,
Pe drum, în gânduri, când dansez

Cu frunzele ce se desprind tăcute
Să mai fumeze un anotimp nebun.

Nebun ca noi când ne iubim fără cuvinte,
Desculți, să nu trezească ruginita toamnă, iarna.