Tiptil

Avatar of justsmilede justsmile în Poezii Diverse 0 comentarii

Hai să prindem în toamna asta
Câte un vers pe portativ,
Să gustăm din poezie
Pic cu pic și gram cu gram,

Să mai țesem doruri multe
Când lumina încă doarme
Și umbrele domnesc frumos,

Să visez ca ma atingi,
Modelând cu mâna mare
Trupul gol, fără secrete,
Ca un zeu, un dar divin,

Să îmi doresc mai mult,
Mai mult...
Să dansez tiptil, tiptil,

Să mă plimb cum toamna știe,
Goală toată, desfrânată,
Sub privirea ta, iubire.



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!