Liniște și tăcere

Îmi crapă capul de durere,
nici nu mai pot să mă gândesc,
această veșnică tăcere
mă face să înnebunesc.

În jur - o liniște continuă,
aud și inima cum bate.
Câtă tăcere, câtă tihnă,
nici focu-n suflet nu mai arde.

S-a stins și ultima scânteie,
nici un jăratic n-a rămas,
s-a prefacut totu-n durere,
în deznădejde și necaz.

Nu pot să mai trăiesc pe lume
fără să am un viitor;
nu pot să lupt cu disperarea,
ar fi mai bine ca să mor.

Ar fi mai bine pentru mine
să plec pe veșnicul meu drum,
să plec în lumea fericirii,
să plec aș vrea și chiar acum.

Liniște și tăcere autor Constantin Sandic