Binecuvântare

Mă îngrozește viitorul care vine,
Dar nici trecutul nu mai pot să-l țin
Nu mi-a rămas putere, nici dorință
Tot ce-am iubit mi-a devenit străin.

Și parcă-aș face pasul înainte,
Chiar dacă știu că voi păși în gol.
În fața mea se-ntinde o prăpastie
Dar poate-așa voi învăța să zbor.

Sau poate voi cădea de aripi frânte,
Pe niște pietre reci și ascuțite,
Ce-mi vor străpunge trupul necăjit,
Ca niște suliți vechi și ruginite.

Și-atunci în clipa ultimului gând,
Când se va scurge ultima suflare.
Voi accepta sfârșitul liniștit,
Primindu-l ca pe-o binecuvântare.

Binecuvântare autor Constantin Sandic