Condamnat pe viață

Când m-am născut pe lume, a răsărit o stea,
Dar steaua era mică și nu prea lumina.

Am încurcat cărarea pe care am pornit,
Pentru că-n jurul meu nu se vedea nimic

Și am ajuns aici, acuma, unde sunt,
Închis între pereți de parcă-aș fi-n mormânt.

Când mă trezesc e noapte și când mă culc - la fel.
Ascuns de toată lumea stau singur, singurel.

Sunt ca la închisoare, pe viață condamnat
Și care-a fost păcatul, nici nu mai știu de fapt .

Oricum, nici nu contează. Trecutul a trecut.
Aștept eliberarea, ce pot să fac mai mult ?..

Aștept eliberarea și sper că o să vină
Și o să îmi aprindă o rază de lumină.

Aștept ca cineva o mână să-mi întindă
Și să mă scoată iar afară, la lumină.

În suflet e tristețe, speranța e pe moarte,
Dar cât mai am putere, mă voi lupta și poate...

Și poate va veni și ziua cea râvnită
Când voi avea din nou o viață fericită.

Condamnat pe viață autor Constantin Sandic