Cu zâmbetul m-arunci în vise
Și în fiori mă învelești,
Când mă privești nu neg că-s scrise
Poveștile cum tu iubești.
Cu siguranța ta-n iubire
Mă duci spre cer, mă duci spre rai
Și cred mai mult în împlinire,
Am aripi ce nu mi le tai!
Cu dragostea-ți nemărginită
Zidești poeme-n mintea mea,
Doar te-ai născut deosebită
Precum este și mândra stea!
Cu toate-acestea de la tine,
Eu prind putere, nu mă tem,
Împachetez totul în bine
Și-n viața mea de-acum te chem...!
REC, 19.01.2023
DEOSEBITĂ II
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
0 Comentarii
La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!