Soarele meu

Cât de frumoasă ești în fiecare seară!
Eu te privesc în ochi, așa ca prima oara,
iar ochii tăi cei verzi pe mine mă omoară
încetul cu încetul, în fiecare seară.
Privirea ta de înger în suflet mi-a intrat
și-n inimă la mine adânc s-a așezat.
Eu sunt bolnav de tine și boala leac nu are ,
de nu te văd o zi, parcă-s lipsit de soare.
Tu soarele meu ești, lumina ce-mi dă viață,
atunci când te privesc, mă luminez la față.
Iar dacă nu te văd îmi pare că mă sting
și-n vise tot te caut și-ncep în somn să strig:
de ce nu ești aici, de ce nu ești cu mine?
De ce puțin îți pare iubirea pentru tine?
Nu știu ce să mai fac: să lupt, să mă omor?..
Dar știu că nicăieri nu îmi va fi ușor.
Eu știu că chiar și Raiul, în Iad se va preface,
eu știu că fără tine nu voi dormi în pace .
Nici să mă duc nu pot, nici să te am nu pot!
Nu știu ce e cu mine, m-am încurcat de tot...

Soarele meu autor Constantin Sandic