Orizontul însângerat

A murit soarele și a căzut după deal,
iar orizontul însângerat a rămas.
Atâta durere adusă de val,
Încât și pietrele-au ars,

Iar cerul a început să plângă
Cu lacrimi înghețate de piatră.
Vântul smintit a luat-o la fugă,
A ieșit și s-a ascuns după poartă.

E prăpăd pe pământ, e tristețe și jale,
Totul moare înghițit de pustiu,
Pân-și munții măreți se răstoarnă la vale,
Dar să regret deja e târziu.

Nu-i nimic pentru mine-n acest univers,
Ai plecat și ziua, s-a stins,
Am primit lovituri în viață prea des,
Iar acum sunt, iată, învins.

Sunt zdrobit,nimicit,merg străin printre oameni,
Ca o umbră purtată de vânt.
Ași muri de-aș putea,dar și-acolo-mi va fi,
fără tine pustiu, în pământ.

Orizontul însângerat autor Constantin Sandic