Poate că vom resimți

ași vrea să dezbrac lumea de mantia luptei
să presor toate cărările cu semințe de troscot
pe ele să meargă pacea
de la mine spre tine
de la tine în lume
până va ajunge la mine
între noi între fiecare
să stea câte un colț de pâine
plămădită pe tot ce n-a putut fi altfel
de la foame până la risipă
unsă cu iertare
coaptă la focul dragostei
de om fără nume
făina însă să nu fie cernută
fie ca viața trăită trecută
că dacă o cerni arunci
toate acelea ce te-au durut
la fundul ultimei mări
la care mai poți să ajungi
crezând că-i destul să le uiți
tu însă
pentru ele aici ai venit
fără ele nu ai de ce să respiri
le-ai și creat să înveți să insiști
sau poate să-nveți ca să schimbi
înțelegerea ta despre ele
înțelegerea despre a simți
egală cu cea de a fi
acum calcă desculț apăsat
să intre în adânc semința
troscotul va răsări
tu îți vei resimți rostul
nicicând n- a fost altfel
nicicând nu va fi
poate că vei resimți
poate că voi resimți
și nu va mai fi nevoie de cărări
pe care să meargă pacea
ea va merge cu noi
oriunde