Mă mint frumos

Se scurg cuvintele ca mute,
iar eu încerc tot să te strig
și tu te-asemeni cu un munte
cu vârful înghețat de frig.

Nu vrei să-ntorci a ta privire,
pășești mereu pe drumul tău,
nu vei păstra în amintire
fărâme din destinul meu.

Eu sunt convins că peste-un timp,
nici nu-ți vei aminti de mine,
de pieptul meu precum un câmp,
ce înflorește pentru tine.

Eu nu am loc în mintea ta
și nici în suflet loc nu am,
dar printre vise voi zbura,
să te admir privind prin geam.

Nu pot nimic, doar să visez,
visez că ești la mine-n față
și-atunci puțin mă mai calmez,
mă mint frumos,dar nu-mi prea pasă.

Mă mint frumos autor Constantin Sandic