În gri și trist
orașele-mbrăcate ,
Și sate-ntregi
mai fumegă plângând,
Mișei ...
ce-și duc păcatele în spate,
Împrăștie durerea pe pământ ...
Ruine ...
și fețe triste de bătrâni,
... copii pândesc lumina,
ce pătrunde în subsoluri,
Sirenele-i trezesc în seri târzii
Și îi țin treji până în zori...
durutele ecouri ...
Și blocurile-întregi
de locuit,
Se risipesc
de-atâtea ciuruire,
De te întrebi...
de-a mai rămas
vreun gând,
vreun suflet,
cu un pic de Omenie....
Și plâng bătrânii
pierduți printre ruini,
Mai scotocind cu zel
Vreo amintire,
Dar arse-au fost,
... căci nu mai e iubire... !
Atâțea oameni,
- în monștri
transformați,
Împușcă în copii,
fără de milă,
Împușcă în surori,
împușcă-n frați,
Cu gloanțe-omoară
mamele bătrâne.
Să nu existe oare
nici un legământ,
Nici o credință-n
legile divine,
Coboară Doamne
Sfinte pe Pământ
Și pune capăt
la Nelegiuire ...
08.04.2022
... trist ...
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
0 Comentarii
La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!