Amurg de iarnă

Amurgește și pădurea
Ca un stol de pari înfipți,
Lasă umbre pe aiurea,
Lungi, prelinse și cuminți.

Printre joarde se prevede,
Neaua albă-n val de țol,
Până-n zare se întinde,
Nemișcat, liniștitor.

Cerul capătă culoare,
Norii trec învăpăiați,
Alungiți în căutarea
Ochilor înduioșați.

Se aude strigăt parcă,
Dealul cel din răsărit,
Este plin de laolaltă,
Cu copii, vioi, pripiți.

Pe a lor fețe roșu arde,
Cerul, sângele-n făclii,
Prinde strălucind obrajii,
Ochii, plini de bucurii.

Iar colo spre miază noapte,
Jalnic și îndepărtat,
Pe o turlă-un clopot bate,
Peste dealuri, peste sat.

Bate peste focul serii,
Peste gâlcevii copii,
Peste umbrele tăcerii,
Şi tristeți şi bucurii.

Peste vechile morminte,
Care zac sub val de nea,
Peste crucile înfipte,
Peste toată viața mea.