Parcă e despre iubire

Mi-am zmuls inima ; am călcat-o în picioare,
am îngropat-o în pământ, dar totuna mă doare.

M-am închis în sine, m-am betonat în pereți,
dar dragostea nu moare,de parcă ar avea nouă vieți.

Nu pot să fac nimic, durerea să-mi alunge,
Învii, sau mori odată? Oprește ! Îți ajunge!

Nu vreau nimic,nimic, te vreau numai pe tine,
Te vreau să fii aici, alături, lângă mine.

Eu simt că-nebunesc, eu știu că-mi ies din minte,
Și nu știu cum să fac ca să găsesc cuvinte

Să-ți spun cât te iubesc, să înțelegi mai bine,
Ca eu voi da orice, și viața pentru tine.

Iar dacă chiar și asta îți va parea puțin,
Mă cert cu Dumnezeu, ca să mă țină-n chin.

Las-să mă bage-n Iad, să ard o veșnicie,
Să mă arunce-n Tartor și să uite de mine!

Ajută-mă să-mi șterg amarul de pe față,
Ca să-ncerc din*nou, cumva, să țin la viață.

Nu pot să mai suport, nu vreau să simt ce simt,
Tu chiar nu înțelegi că mă bagi în pământ?

Durerea e prea mare, tristețea mă apasă.
Eu știu,eu sunt un nimeni,iar tu ești prea frumoasă,

Prea bună pentru mine, însă ce pot să fac,
dacă trăiesc pe lume așa, handicapat?

Picioarele mi-s moarte, dar inima e vie
și fiecare clipă ea bate pentru tine!

De ce nu vrei să crezi, de ce nu crezi în mine?
eu te-am mințit vreodată? gândește-te mai bine!

De ce să suferi tu, de ce să sufăr eu?
Ziceai că ai credință, dar unde-i Dumnezeu?

În inimă la tine? Îmi vine greu să cred!
Aratămi-l și mie, eu chiar aș vrea să-l văd.

Tu m-ai distrus de tot, tu mi-ai distrus credința,
Mi-ai luat ce-aveam mai scump: speranța și voința.

Acum ce-a mai rămas? Sunt mort...Vrei să mă-ngropi?
Vrei să știi adevărul? privește-mă în ochi.

Parcă e despre iubire autor Constantin Sandic