Mirajul iubirii

Mă părăsise gândul că pot să te găsesc,
În suflet deznădejdea îmi deveni amic,
Dar iată, ești aici și nu-mi vine să cred.
Îmi sterg cu palma ochii, mai bine să te văd.
Te strâng la piept în brațe și gingaș te sărut.
Din ochi îmi curg șiroaie și nu pot să mă uit .
Mi-a înecat privirea o lacrimă sărată,
Sărată și amară, să fie blestemată!
Dar nu-i nimic,iubito,la piept am să te strâng
Și o să-ți simt căldura și inima bătând,
Și-o să te țin în brațe,pe palme-am să te țin,
Și o să te feresc,de ploaie și de vânt.
O,dulcea mea splendoare,o mângâierea mea,
Să fii mereu cu mine,să fii mereu așa:
Frumoasă,tandră,fină ca îngerul ceresc,
În fiecare zi, să mă îndrăgostesc!
Să fiu nebun,sălbatic,să fiu bolnav de tot;
Bolnav, dar de iubire,aș vrea să ard în foc .
În focul pasiunii, să mă topesc,să mor!
Să mor, dar lângă tine,atât de mult te-ador.
Dar ce se-ntâmplă oare că tu te-ndepărtezi?
Doar eu nu dorm acum, dar pare că visez
Și tu dispari în ceață,a fost doar un miraj.
Se pare că-n zadar prinsesem la curaj.
Iar stau în întuneric, nimic nu mi-a rămas,
Doar deznădejdea oarbă și sufletul meu ars.

Mirajul iubirii autor Constantin Sandic