Departe de mine însămi

Mă simt aidoma unui castel de nisip,
Arătos și proeminent.
Dar vine valul
Și-l șterge
Și rămâne în locu-i
Nisipul.

Mă simt ca o barcă ce plutește pe marea întinsă,
Fără direcție, fără căpitan,
Se mișcă încotro o ia vântul.

Mă simt ca o frunză
Ce abia se mai ține pe creangă,
Fragilă, ruginie, slabă,
Așteptându-și resemnată căderea
În toamnă.

Mă simt departe de mine însămi,
Înfrigurată și singură,
Îmi vuiește mintea de gânduri
Și inima de dureri,
Iar tot ce pot face
E să aștern pe hârtie
Rânduri.